Granada

Sunteți gata să călătoriți în timp? Folosiți pictogramele conținutului interactiv pentru a descoperi istorica orașului. Derulați sub înregistrarea video pentru a afla informații interesante despre oraș și obiectivele sale principale.

Granada a fost capitala Regatului Ziri al Granadei în timpul secolului al XI-lea, și al Regatului Nasrid al Granadei între secolele XIII și XIV. După capturarea orașului de către Regii Catolici, a rămas capitala regatului castilian al Granadei, care era deja o jurisdicție teritorială simplă și care a rămas astfel până în 1833, moment în care în Spania a avut loc o nouă divizare a provinciilor, care a rămas până în zilele noastre. Dintre clădirile sale istorice, Alhambra este unul dintre cele mai importante monumente din țară, declarat Patrimoniu Mondial în anul 1984 de către UNESCO, lângă grădina Generalife și Albaicín. Catedrala sa este considerată a fi prima biserică renascentistă din Spania.

Harta timpului

0 – Hartă
0 – Alhambra (vedere aeriană)
1 – Palatul Alhambra
2 – Alhambra Alkazaba
3 – Piața Plaza Nueva
4 – Piața Bib-Rambla
5 – Piața Isabel La Católica

Alhambra – vedere aeriană(0), locurile 3, 4 și 5 pot fi vizitate în buclă în ambele direcții, în timp ce imaginea aeriană oferă posibilitatea de a alege direct unul din aceste puncte (1-2). Puteți să vă întoarceți în orice loc și să schimbați faza de timp în orice moment

Informații tehnice

Harta timpului urbană este proiectată în principal pentru utilizatorii oricăror browsere pe PC sau Mac, dar funcționează și pe telefoane smart și pe tablete.

Aceste perioade de timp sunt cele mai reprezentative ale orașului Granada, deoarece marchează istoria și aspectul actual al orașului. Prima perioadă marchează orașul Granada ca ultima ocupație a dominației musulmane în Europa, cu regatul Nazarilor. Cei 700 de ani de ocupație au marcat cultura și arhitectura orașului, lăsând în urmă construcții pe care le putem contempla astăzi, cum ar fi Madraza, Corral del Carbón sau Alhambra. Și o rețea de străzi și alei tipice urbanismului specific unei Medine musulmane, care se reflectă în cartiere precum Albaicín. A fost aleasă cea de-a doua perioadă a anului 1650 deoarece este o perioadă în care încep să apară planurile orașului și există materiale care descriu orașul după dominația musulmană și cum se pregătește pentru marea epocă creștină în care se va dezvolta mult, printr-o multitudine de clădiri care sporesc măreția orașului în perioada Renașterii și Barocului cu clădiri care au rămas până astăzi.

Cele două perioade majore alese reprezintă istoria orașului, deoarece acestea sunt modificările cele mai urbane și arhitecturale care au contribuit la aspectul actualului oraș Granada, multe dintre ele rămânând un simbol pentru oraș, ca cetatea Alhambra cu regatul Nazari care va marca economia și societatea Granadei până în 1492, cu toate casele, străzile, moscheile, rezervoarele, zidurile, ușile, piețele, cu o rețea mare de alimentare cu apă și de canalizare etc., și care va marca districtele din Granada care au rezistat timpului: Realejo, Albaicin, Sacromonte etc. Cealaltă perioadă mare va marca actualul oraș Granada va fi începutul primelor construcții creștine, când revolta maurilor a fost în cele din urmă zdrobită în 1571, după moartea lui Aben-Humeya. Este un oraș care are stabilitate politică și în care religia catolică se extinde puternic prin construirea de biserici, abații și mănăstiri în tot orașul, convertind în multe cazuri vechile moschei cu forța religiei catolice.

Aceste perioade de timp sunt studiate temeinic din punct de vedere istoric și arheologic. Astfel, pentru a efectua cercetările asupra acestor clădiri din orașul Granada, am consultat numeroasele materiale publicate de cercetători de la Universitatea din Granada (Vilchez Vilchez C., Puerta Vilchez JM, Barrios Rozua JM, Seco de Lucena Escalada L. etc) Aceste documente ne furnizează informații și date cu privire la cele mai importante clădiri din oraș și, în unele cazuri, ne arată planuri și studii privind etajele clădirilor. Ne furnizează câteva interpretări ca cel mai complet „Plan al Granadei arabe” așa cum se cunoaște Granada musulmană a lui Luis Seco de Lucena, făcut în 1910, bazat pe rămășițele arheologice care rămân încă în oraș și multe altele care sunt astăzi pierdute.

Alhambra

Complexul Alhambra (care include Alcazaba și alte numeroase locuri) are o istorie lungă și amplă de modificări, existând o convingere generală conform căreia cele mai timpurii temelii ale Alcazaba (structură militară fortificată), datează din era romană. Apoi, primele construcții arabe ale fortăreței militare datează din perioada Califatului Omeiad și au fost extinse de către zirizi în secolul al XI-lea. Totuși, principala construcție a acestui loc era Complexul Alhambra din era nasrizilor, în timpul căreia Alhambra a devenit una dintre cele mai simbolice metafore ale puterii, prestigiului și frumuseții, precum și un simbol al prezenței și influenței islamice.

Moscheea regală din Alhambra

A fost construită de Mohamed al III-lea, în 1305, practic pe același loc pe care se înalță astăzi Biserica Santa Maria de la Alhambra (aparent fațada Botezului a avut o origine antică spaniolă-musulmană) pe strada principală a orașului palatin, Calle Real. A fost ales acest loc deoarece în acel loc, rugăciunile de vineri conduse de monarh erau ținute în comun, la acestea participând atât robii cât şi membrii garnizoanelor. Orientată adecvat înspre sud-est, axa centrală a fostei moschei este situată sub partea sudică a bisericii actuale.

Biserica Santa Maria de la Alhambra

În 1492 Moscheea regală a fost transformată în Biserica Santa Maria de la Alhambra, fiind dedicată Fecioarei Maria, în urma hotărârii pronunţate de monarhii catolici. Prin urmare, s-au schimbat doar funcția și utilizarea spațiului și a locului din interiorul clădirii, fosta Moschee fiind extinsă pentru a include un altar adăugat la bază. Totuși, Moscheea regală a fost demolată de monarhii catolici inițiindu-se astfel lunga călătorie de modificare a structurii, spațiului și locului clădirii.

Mănăstirea San Francisco

Construită de monarhii catolici în 1494 pe Calle Real, deasupra unui palat Nasrid, palatul copiilor lui Mohamed al III-lea (1303-1309), încă rămâne un punct important, fiind cunoscut ca Sala Nazari. În 1521, pentru prima dată regii catolici (Isabel și Fernando) au fost înmormântați în capela mănăstirii până când Carlo al V-lea i-a ordonat Contelui de Tendilla să fie îngropat în locul pe care îl ocupă în prezent: Capela regală din Granada, anexată actualei biserici a Catedralei. După ce mănăstirea a fost abandonată de Franciscani în 1853, a fost folosită pe post de cazarmă în secolul al XIX-lea. Sub conducerea arhitectului Leopoldo Torres Balbás, aceasta a fost salvată de la ruina aproape totală între 1927 şi 1936, clădirea fiind transformată într-o reşedinţă pentru pictori. În prezent clădirea este folosită ca pensiune.

Alcazaba

Alcazaba este situată în partea cea mai vestică a dealului Sabika, a fost zonă militară, centrul de apărare şi supraveghere a locului şi cea mai veche parte a complexului Alhambra. Primele construcţii hispano-musulmane realizate corespund perioadei califatului, în secolul al XI-lea acestea fiind extinse pentru ca Granada să devină una din capitalele regatelor Taifas. În perioada lui Mohamed I, primul rege Nasrid al Granadei, această fortăreaţă a fost reconstruită şi extinsă, pereţii acesteia au fost fortificaţi şi au fost ridicate turnurile principale. Succesorul său, Mohamed al II-lea a finalizat lucrările de reconstrucţie ale fortăreţei.

Palatele Nasrizilor

Palatele Nasrizilor reprezintă ansamblul format din Palatul Comares, construit prima dată şi Palatul Leilor. Din punct de vedere cronologic, acestea au fost ridicate după fortăreaţă, Generalife și Partal, construcția lor datând din prima treime a secolului al XIV-lea. Acestea au reprezentat sediul funcțiilor administrative, ale instanței, protocolului, pensionării și distracţiilor private.

Palatul Comares

Cel de-al patrulea palat sau Palatul Comares a fost reşedinţa oficială a monarhului şi este format dintr-un ansamblu de dependențe grupate în jurul Curţii Mirţilor, cu galerii cu porticuri la capete, fiind amplasat în partea de nord a Salonului Bărcii şi a Salonului Ambasadorilor, care ocupă interiorul Turnului Comares. Yusuf I a dorit ca decorul reşedinţei sale oficiale să uimească vizitatorii, astfel că a comandat să fie splendid construit şi decorat, deşi probabil el nu a reuşit să vadă finalizată această lucrare, de vreme ce mai multe inscripţii îi atribuie calitatea de autor fiului său, Mohamed al V-lea, în timpul căruia au fost finalizate lucrările.

Palatul Leilor

Când Mohamed al V-a i-a urmat tatălui său Yusuf I, el nu doar că a finalizat reformele pe care tatăl său le iniţiase dar a şi început construcţia a ceea ce urma să devină marea sa lucrare, moştenirea magnifică pe care ne-a lăsat-o în Alhambda: Palatul Leilor. Palatul găzduia camerele private ale familiei regale şi a fost construit în unghiul format de Băi şi de Curtea Mirţilor. Palatul este format dintr-o curte centrală înconjurată de galerii cu coloane precum o mănăstire creştină, care permite accesul la diferite camere: la vest Mocarabes,la est a Regilor, la nord Sala celor două surori, Sala Ajimeces şi Mirador (Observator) Daraxa şi la sud Abencerrajes şi Harem.

Palatul lui Carol al V-lea

Construcţia palatului lui Carol al V-lea a început în anul 1526 din ordinul Împăratului Carol al V-lea. Arhitectul Pedro Machuca a supravegheat lucrările la Palat din 1533 până la moartea sa în 1550. Totuşi, palatul a cunoscut o altă schimbare structurală realizată de Luis Machuca, care a dezvoltat conceptul iconic de curte circulară şi care a preluat de la tatăl său lucrările de construcţie ale Palatului. În 1619 a fost finalizată construcţia colonadei înalte a curţii, lucrările continuând până în 1637 când lucrările la Palat au fost abandonate complet. Palatul a rămas neterminat până când Torres Balbas a creat un plan de recuperare a clădirii istorice în 1923.

Plaza Nueva

Actuala sa configuraţie este rezultatul unor transformări succesive iniţiate de lucrările de extindere ale Podului Alhachimín sau ale Băilor Coroanei, construite în perioada zirizilor în secolul al XI-lea. Lucrările de extindere conduse de maestrul Alí de Medina în 1499 au constat în adăugarea la vechiul pod din dale de piatră a unui arc de cărămidă de un metru și o lățime de nouăzeci și doi centimetri. După şase ani de la realizarea acestor lucrări, Califatul Granada a cerut permisiunea Coroanei şi i-a solicitat acesteia să îi pună la dispoziţie fondurile necesare dezvoltării unui loc în această zonă, care să înnobileze oraşul. Lucrările au început în 1506 şi au fost finalizate în 1515 de către pietrarul Miguel Sánchez de Toledo, şi au constat în includerea unei fâşii de șaptezeci și doi de metri din cursul râului Darro. Începând din 1531, bolta a fost extinsă din nou, acoperind încă cincizeci de metri, în amonte, în fața fațadei Palatului Chancilleria (Tribunalul Suprem). Astfel era configuraţia Plaza Nueva până în anul 1835, an în care stâlpul Nimfelor, care o separa de Plaza Santa Ana a fost distrus de revărsarea râului Darro, în acest fel cele două pieţe rămânând împreună.

Maristan

Maristan este o clădire istorică de importanţă foarte mare, deoarece ne oferă indicii referitoare la modul în care Sultanul Mohamed al V-lea aborda dilemele sociale şi caritabile, precum izbucnirea Ciumei Negre în Europa. Maristan a fost un spital al cărui scop era să ofere asistența medicală pentru cei săraci și nevoiași, într-un spațiu sigur, fiind, de asemenea, primul azil de nebun din Europa care oferea asistenţă bolnavilor mintali (cu toate că adesea Maristan nu primeşte creditul cuvenit). După Reconquista, funcţia clădirii Maristan a fost modificată, devenind mai întâi locul în care se băteau monedele până în secolul al XVII-lea. Ulterior a devenit un loc de depozitare a vinului și chiar a funcționat ca închisoare la un moment dat. Cu toate acestea, în 1843, clădirea Maristan va fi schimbată pentru totdeauna, aceasta fiind demolată, astăzi fiind vizibilă doar structura scheletului. În prezent există planuri de restaurare și conservare a clădirii Maristanul, aceasta fiind abandonată timp de mulți ani.

Biserica Santa Ana

Este ridicată în anul 1537, conform proiectului lui Diego de Siloé, cel mai renumit artist al timpului din regiunea sa, pe lotul extins prin achiziționarea fermelor din jurul spațiului urban, pe locul fostei moschei Almanzora. Este compusă, în esență, dintr-o singură navă la care sunt anexate capelele laterale, capela principală și sacristia. Biserica are cinci capele pe fiecare parte a navei acoperite cu plafoane casetate tip Mudejar și o capelă principală acoperită cu inserţii de sârmă în formă de buclă. Turnul, construit între 1561 și 1563 de către Juan Castellar, este, la fel ca restul templului, din cărămidă  foarte subțire, cu patru secțiuni de găuri centrate pe fața principală, organizate de la secţiunea cea mai mică la cel mai mare, în ordinea înălțimii.

Chancilleria Regală

Fațada Chancilleria Regală (Tribunalul) aparținând manierismului este o contribuție excepțională la peisajul istoric din Granada, arhitectura sa fiind o combinație subtilă a stilurilor clasic și baroc. Clopotnița, curtea, balustrada și fațada sunt puternic influențate și emblematice pentru manierismului italian. Fațada, imaginată ca un simbol al puterii, a implicat prezența Coroanei în Granada. Chancilleria Regală (Tribunalul) este organizată în două secțiuni orizontale pe două caturi și șapte panouri verticale. Curtea, de obicei atribuită lui Diego de Siloé, are jumătăți de arcadă susținute de stâlpi toscani înalţi din marmură albă.

Piaţa Isabel la Catolica

Sculptura Reginei Isabel şi a lui Cristofor Columb pe strada Reyes Catolicos este de o amploare monumentală, nu numai datorită dimensiunii sculpturii, ci și datorită amplasării sale centrale în oraș. Sculptura a fost realizată de un sculptor valnencian născut în anul 1862, în perioada de glorie a realismului artistic. Acest monument a fost realizat în 1892 pentru a comemora 400 de ani de la Descoperirea Americii de către Cristofor Columb. Lucrarea a fost începută în Roma şi mai târziu transferată în Granada, amplasarea sa iniţială fiind Paseo de Salon. Totuşi, Consiliul Municipal a decis ulterior să reamplaseze monumentul în locul în care se poate admira astăzi, în Piaţa Isabel la Catolica. Sculptura prezintă elemente autentice ale realismului, iar una dintre modificările cheie ale acestei structuri istorice este remodelarea pieței din jurul sculpturii.

Corral Del Carbón

Corral del Carbón aparţine stilului arhitectural distinctiv Nasrid şi se presupune că a fost construit înainte de 1336. Înainte de 1494 clădirea era cunoscută ca Al-Funduq al- Gidida, care era un han pentru călătorii negustori și mărfurile lor. La nivelurile superioare ale Funduq comercianţii se odihneau, iar parterul era destinat depozitării mărfurilor şi animalelor. În 1494 Monarhii catolici au donat clădirea Funduq lui Sancho de Arana, iar după moartea acestuia, în 1531 clădirea Funduq a fost scoasă la licitaţie în luna martie a anului 1531. Clădirea a găzduit iniţial arzătoare de cărbuni, apoi a fost folosită ca şi sala de spectacole (teatru) până în anul 1593, în cele din urmă devenind proprietate privată. În mod surprinzător acest monument nu a suferit modificări din punct de vedere structural. În 1918 a fost declarat monument istoric şi artistic naţional până când a fost cumpărat de Stat în 1933, care a încurajat şi i-a încredinţat lucrările de restaurare şi conservare lui Leopoldo Torres Balbás. Restaurarea monumentului Corral de Carbón şi intervenţia Statului au fost finalizate în luna noiembrie a anului 2006.

Strada Gran Via de Colón

La 20 august 1895 reformatorului din Granada i s-au acordat lucrările de la Gran Vía. În timpul realizării acestor lucrări au fost ridicare şi maiestuoasele clădiri care o flancau. La 26 martie 1897, a fost pusă prima piatră pentru construcția Bisericii Sagrado Corazón de Jesús care a fost inaugurată la 16 noiembrie 1898. Gran Via a fost finalizată provizoriu la 9 septembrie 1903, existând o diferență foarte mare față de aspectul pe care îl prezintă astăzi.. De atunci, construcția clădirilor și înflorirea afacerilor au cunoscut un ritm vertiginos.

Clădirea Băncii Centrale

Clădirea Băncii Centrale este o clădire din secolul al XX-lea şi se află pe strada Reyes Católicos, vizavi de sculptura lui Isabel şi Cristofor Columb. Clădirea Băncii Centrale este un exemplu interesant al arhitecturii europene timpurii a secolului al XX-lea, care prezintă foarte multe elemente coloniale, reflectând atitudinile și politicile Europei acelor timpuri. Clădirea este, de asemenea, o copie a clădirii din Paris care datează din seculul al XIX-lea târziu. Banca Centrală a fost renovată în anii ’50.

Bib-Rambla

Originea sa datează din perioada Nasrid, având un rol foarte important datorită apropierii sale de centrul comercial al oraşului situat în Alcaicería (cartier cu prăvălii de mătăsuri) şi Zacatín (piaţa cu prăvălii de îmbrăcăminte). După restructurarea din secolul al XVI-lea târziu, dimensiunea sa a ajuns să fie similară celei actuale. Înspre mijlocul secolului al XX-lea Strada Príncipe a fost deschisă pentru a face legătura între piața Bib-Rambla şi strada Reyes Católicos. În configurația sa actuală este un pătrat dreptunghiular, prezidat de fântâna Giants cu motive păgâne și detalii bucolice tipice unei piețe comerciale. Capetele pieţei sunt decorate cu stâlpi cu felinar fernandina din fier de la sfârșitul secolului al XIX-lea târziu, de la o turnătorie din Sevilla.

Moscheea Aljama

Marea moschee din Granada a fost centrul cultural şi religios al oraşului. Construcţia sa a fost iniţiată în secolul al X-lea de către Zawi ibn Ziri, descendenţii săi, Zirizii, îmbogățind-o cu uși rezistente din lemn de castan și cedru de atlas parfumat din Africa. Bogăția sa maiestuoasă i-a invitat pe credincioşi să se roage în interiorul celor unsprezece nave de 10 metri lățime, acoperite cu acoperișuri triunghiulare, susținute de rânduri de câte treizeci de coloane din marmură albă de Macael surmontate de capitalele califatului de la jefuirea vechii capitale omeiade. O fântână mare a prezidat pronaosul, centrul curţii de spălare rituală și minaretul principal era amplasat în fața curţii, un turn liber, cu o bază pătrată de 4,5 metri pe fiecare parte, din piatră cioplită, cu o înălțime de 13,5 metri.

Madraza

Clădirea Madraza a fost construită de Sultanul Yusuf I la mijlocul secolului al XIV-lea, având o mare importanță culturală, socială și educativă pentru musulmanii din Granada, în special dacă luăm în considerare faptul că Madraza se afla în imediata vecinătate a zonelor importante de comerț, a instituțiilor religioase și a zonelor de socializare. Prima modificare importantă a fost faptul că după Reconquista, Madraza şi-a pierdut toate funcţiile de instituție socială, educațională și culturală. Astfel, la începutul secolului al XVI-lea, monarhii catolici au folosit clădirea, plasând Consiliul și Primăria în clădirea care fusese cunoscută ca şi Madraza și au redenumit-o Casa del Cabildo. În prezent, clădirea există și este conservată.

Catedrala din Granada

Catedrala din Granada este simbolul grandorii structurale, aceasta având 3 faţade principale impunătoare care erau menite să le reamintească credincioşilor faptul că natura lor este nesemnificativă. Diego de Siloé a petrecut 40 de ani proiectând structura Catedralei cu cele cinci nave mai degrabă decât cele 3 nave tradiționale și traforul. În structura Catedralei se poate observa o combinaţie a ordinelor arhitecturale. Diego de Siloé a reuşit să îl convingă pe reticentul Împărat Carol al V-lea de potențialul de a folosi spiritualitatea creștină în arhitectura păgână, în special a grecilor și romanilor. Printre alţi arhitecţi s-au numărat Juan de Maena (1563-1571), urmat de Juan de Orea (1571-1590), şi Ambrosio de Vico (1590-?). În 1667 Alonso Cano, lucrând cu Gaspar de la Peña au modificat planul iniţial al faţadei principale introducând elemente baroce. Introducerea elementelor baroce nu este surprinzătoare dat fiind că acestea au luat fiinţă ca o modalitate de a contracara Reforma secolelor XVI-XVII și de a sublinia excelența catolicismului. În prezent este conservată, iar astăzi această clădire încă există și poate fi văzută.

Capela Regală

Construcţia capelei regale în stil arhitectural Isabelline gotic a fost începută în 1505 de către Enrique Egas. Planul suprafeţei are forma unei cruci latine cu patru capele laterale. Instituționalizarea Capelei Regale și necesitatea finalizării ei s-au datorat faptului că Regina Isabel a murit cu un an înainte de construcția sa. Aceasta explică, de asemenea, de ce a fost construită mai întâi Capela Regală. Începând cu instituționalizarea sa, s-a presupus că capela regală avea mijloace financiare care să asigure că finalizarea acesteia nu va fi împiedicată. Astfel, planurile de modificare a structurii clădirii și a stilului arhitectural nu s-au abătut foarte mult de la planurile originale, dar era de aşteptat ca Împăratul Carol al V-lea să îşi dorească ca Capela Regală să fie mai luxoasă, potrivită pentru bunicii săi. În prezent această clădire

Palatul Arhiepiscopal

Palatul Arhiepiscopal a fost construit între 1528-1540 fiindu-i atribuit, de obicei, lui Diego de Siloé. Palatul a ars în întregime în timpul Crăciunului din anul 1982. Palatul a fost redeschis publicului 20 de ani mai târziu şi găzduieşte un muzeu permanent în cadrul acestei clădiri istorice. Stilul arhitectural este acela al unei clădirii baroce, având și o curte interesantă, cu linii austere, construită în secolul al XVII-lea. Această curte cu trei etaje are toate fronturile sale deschise, prin galerii cu arcade, care se sprijină pe coloane în stil toscan și tulpini de marmură albă. Inițial, Palatul avea intrarea din piața Bib-Rambla, dar după reconstrucție și restaurare, intrarea principală a fost închisă.

Credits

Models were built Andras Finta, Tektum
Interactive contents were assembled by
Gábor Palotás, EK Association 

Textures by Digitalis Legendarium & Doctum 

Design by Marianna Carazzai
Research materials by Doctum

Ce alt oraș are un castel?

Edinburgh

 

Lublin

 

Budapest

 

Doriți să aflați mai multe despre orașe și modul în care au fost modelate?